Amy Winehouse, beata intr-un concert din Serbia - Vezi un video penibil!

20.06.2011

 

Amy Winehouse a aparut beata crita la concertul din Belgrad. Controversata artista nu a reusit nici macar sa se tina pe picioare, astfel ca nu s-a mai pus problema sa cante.

Cei 20.000 de fani au incurajat-o cateva minute in sir sa cante piesele favorite, insa nu a fost nicio sansa. Amy abia baiguia cateva cuvinte ragusite in microfon. In cele din urma, fanii s-au lasat pagubasi si au inceput singuri sa intoneze versurile melodiilor. Nu inainte de a o huidui.

La un moment dat, vedeta chiar si-a aruncat microfonul pe jos, apoi s-a impiedicat de mai multe ori pe scena. Formatia care o acompania a facut eforturi disperate pentru a umple timpul in care vedeta a parasit scena. Urmariti in video de mai jos spectacolul penibil oferit de Amy.

Concertul de sambata din Serbia a deschis turneul european al artistei. Iesita de la dezalcoolizare in urma cu doua saptamani, Winehouse (28 de ani) recidiveaza.

Dupa episodul penibil de la Belgrad, Amy Winehouse a amanat doua concerte din Europa de Est. Turneul ei, care ar fi trebuit sa-i asigure revenirea prin 12 concerte, va fi reluat pe 8 iulie, prin concertul de la Bilbao, Spania.

Amy Winehouse va concerta si la Bucuresti, pe 15 august, pe Stadionul "Iolanda Balas Soter". Pretul unui bilet, pentru cei dispusi sa plateasca sa o vada pe cantareata, este intre 130 si 600 de lei.

 

Sursa: Ilinca Teodosiu

Citeste si despre: Amy Winehouse, Amy Winehouse beata, concert Serbia, video amy beata
Mondo News - Ultima ora:
Inchide