Nunta printului William cu Kate Middleton - Afla aici povestea lor de iubire!

29.04.2011

 

Printul William si Kate Middleton sunt impreuna de mai bine de opt ani. El a parasit-o de doua ori, ea a jucat inteligent de fiecare data. In Anglia circula o poveste: pe cand avea 7 ani, William i-ar fi spus mamei sale ca si-ar dori ca, peste ani, sa se faca politist. Harry, fratele lui William, avea atunci doar 5 ani, insa a lansat o remarca pe cat de copilaroasa, pe atat de potrivita: "O, dar nu poti. Tu trebuie sa fii rege!".
 
Diana a tinut ca fiii ei sa nu se izoleze in raiul regal care li se oferea, ci sa simta pulsul realitatii. Asa ca i-a luat cu ea in adaposturile pentru saraci, in clinicile unde erau copiii cu HIV, nu s-a sfiit sa intre cu ei in restaurantele McDonald’s. 
 
Printesa cu un firicel de sange albastru 
 
Relatia lui William cu Kate Middleton - fiica unui fost dispecer si a unei stewardese, deveniti milionari in lire printr-o afacere online - a urmat aceeasi directie, a indreptarii catre lumesc. Pe internet, britanicii scriu ca Diana ar fi placut-o pe Kate, chiar mult de tot. Kate nu era printre pretendentele la titlul de printesa, sangele ei albastru trebuie cautat cu secole in urma. Ba chiar, glumesc cei de la "The Telegraph", familia lui Kate urca acum ierarhic atat de mult incat membrii ei au nevoie de "aparate de respirat". Sunt stabilite si reperele ascensiunii: de la apartamentul confiscat in care traia bunica lui Kate la Palatul Buckingham.
 
Potrivit romancierei Barbara Taylor Bradford, povestea de dragoste a celor doi este cea a unui tanar rusinos si nostalgic care pune ochii pe o colega de facultate plina de viata, dar inteligenta si discreta.
 
Kate si William s-au cunoscut in ianuarie 2001, la trei ani si jumatate dupa moartea Printesei Diana. Kate il intalnea pe viitorul ei sot la Universitatea "St. Andrews". Ambii veneau dupa un an de pauza de la studii, an pe care il petrecusera in special calatorind. De exemplu, ambii au fost in Chile, dar in perioade diferite. 
 
O idila studenteasca 
 
Ziua in care s-au intalnit este cea in care William tocmai se inregistra in caminul studentesc. La inceput, a fost o simpla prietenie, prilejuita de cercul comun de prieteni. La acel moment, fiecare era implicat intr-o relatie. Cu toate acestea, nu peste mult timp, momentele in care Kate ii era foarte aproape s-au inmultit. Ajunsese sa ii fie un soi de confidenta. il consola in desele momente cand lui William ii era teribil de dor de casa.
 
I-a luat ochii cu o rochie sexy
 
Au inceput sa ia micul dejun impreuna, iar, cand el era nevoit sa lipseasca de la un curs, ea lua notite pentru el. Prietenii celor doi spun ca William o considera "atragatoare" pe sportiva Kate - aceasta avea chiar un record universitar la saritura in inaltime - inca de pe atunci, insa atractia avea sa creasca in 2002. 
 
in luna martie a acelui an, Kate participa la o actiune de binefacere organizata de studenti. Kate a ales o tinuta eleganta, dar in acelasi timp foarte sexy. "Privind dantela neagra ce lasa sa se vada o lenjerie minuscula" - cum scrie romanciera Bradford intrun articol pentru cotidianul britanic "The Telegraph" - William exclama in fata prietenului Fergus Boyd: "Wow, Kate’s hot!". "Era era discreta, dar putea fi si indrazneata", adauga scriitoarea. Rochia de atunci s-a vandut recent, dupa o licitatie, pentru 78.000 de lire sterline. 

Citeste mai mult in Evenimentul Zilei

Sursa: Evenimentul Zilei

Citeste si despre: NUNTA, nunta regala, Kate Middleton, printul william, palatul buckingham
Mondo News - Ultima ora:
Inchide